Joi, 27 Martie 2014, începând cu ora 900, la Sala Doctoranzilor din cadrul Centrului de Restaurare, Conservare Patrimoniu şi Vizualizare al Facultăţii de Teologie Ortodoxă, str.Brestei, nr.24, Şcoala Doctorală de Ştiinţe Socio-Umane, domeniul Teologie, au avut loc două susţineri publice de doctorat de către doctoranzii Pr.Arhim. Dogaru Ion Irineu şi Chelcea Dumitru-Antonie.
În prima parte şedinţei publice, Domnul doctorand CHELCEA I. DUMITRU-ANTONIE a susţinut teza de doctorat intitulată “CARACTERUL SOTERIOLOGIC AL MORŢII ŞI ÎNVIERII MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS” şi elaborată sub coordonarea ştiinţifică a Înaltpreasfinţitului Părinte Decan Prof.Univ.Dr Irineu Ion Popa. Şedinţa publică a fost prezidată de Domnul Prof.univ.dr Gheorghe Matei, Directorul Şcolii Doctorale de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii din Craiova iar membrii referenţi ai lucrării de doctorat au fost Pr.Prof.univ.dr Tache Sterea, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul” din Bucureşti, Pr.Prof.univ.dr Valer Bel, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj şi Pr.Conf.univ.dr Picu-Nelu Ocoleanu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova.
În expunerea sa publică, Domnul doctorand Chelcea Dumitru-Antonie a argumentat alegerea temei şi a prezentat în faţa comisiei şi a audienţei un rezumat al lucrării sale de doctorat din ale cărei concluzii reţinem câteva idei centrale:
Jertfa pe cruce şi învierea Mântuitorului Iisus Hristos ocupă un rol central în iconomia divină, fiind pregătite de Dumnezeu ca evenimente istorice şi supraistorice esenţiale în planul său cu privire la creaţie. De altfel, întruparea însăşi este un element al acestui plan dumnezeiesc, care poartă lumea dinspre momentul creaţiei către îndumnezeire. În iconomia divină, veacurile au o împărţire bine determinată între mişcare şi odihnă, între drumul creaţiei către Dumnezeu şi viaţa veşnică alături de Acesta. Atât în Sfânta Scriptură, cât şi în scrierile Sfinţilor Părinţi, acest plan divin este afirmat şi detaliat, astfel încât întruparea Fiului lui Dumnezeu, urmată de moartea şi învierea Sa apar ca elemente independente, din punct de vedere al cauzalităţii, de căderea omului în păcat. Cu alte cuvinte, după cum am arătat pe parcursul tezei de doctorat, păcatul nu a reprezentat motivul pentru care Dumnezeu şi-a trimis Fiul în lume, întrucât omenirea fusese, oricum, pregătită de către Creator pentru a fi beneficiara întrupării Logosului. În lipsa întrupării, a morţii şi învierii Fiului lui Dumnezeu, creaţia nu şi-ar fi putut urma mişcarea firească înspre Dumnezeu.
Este adevărat, în acelaşi timp, că moartea şi învierea lui Hristos, deşi independente cauzal de căderea în păcat, au avut şi un rol răscumpărător. Ele s-au petrecut în condiţiile unei realităţi conturate, în mare măsură, de consecinţele căderii în păcat, astfel încât omenirea avea mare nevoie de izbăvirea pe care, în cele din urmă, i-a adus jertfa şi învierea Domnului. Am arătat, în lucrarea noastră, faptul că moartea şi învierea lui Hristos îşi dezvăluie adevărata semnificaţie soteriologică numai în măsura în care le înţelegem corect, în dublul lor caracter, şi anume de momente cheie ale planului celui mai înainte de veci al lui Dumnezeu şi respectiv, de evenimente izbăvitoare şi răscumpărătoare, care îndepărtează obstacolele generate de căderea în păcat şi care înfrâng rezistenţa morţii faţă de mişcarea naturală a creaţiei înspre Creator. Sensul morţii s-a schimbat odată cu biruirea ei de către Hristos, prin învierea cea de a treia zi. Urmată de Judecata Particulară şi la sfârşitul veacurilor de Judecata Universală, moartea a devenit o poartă către înviere. De asemenea, jertfa şi învierea Domnului au efecte şi la nivelul vieţii credincioşilor, ele fiind prezente în Biserică şi împlinind noua creaţie prin Sfintele Taine.
La finalul susţinerii prelegerii în faţa comisiei şi a asistenţei, au avut loc aprecieri ale coordonatorului ştiinţific şi ale referenţilor, discuţii şi răspunsuri la întrebările venite din partea auditoriului, după care a urmat deliberarea comisiei de doctorat care a decis, în unanimitate, ca lucrarea „CARACTERUL SOTERIOLOGIC AL MORŢII ŞI ÎNVIERII MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS” să primească avizul favorabil al comisiei şi calificativul maxim Foarte Bine iar Domnului CHELCEA I. DUMITRU-ANTONIE i s-a conferit titlul de Doctor în Teologie.
În cea de-a doua parte a şedinţei publice, Părintele Arhimandrit DOGARU ION IRINEU a susţinut teza de doctorat intitulată „EFECTELE SFINTEI EUHARISTII ÎN TEOLOGIA SFÂNTULUI CHIRIL AL ALEXANDRIEI” şi elaborată sub coordonarea ştiinţifică a Înaltpreasfinţitului Părinte Decan Prof.Univ.Dr Irineu Ion Popa. Şedinţa publică a fost prezidată de Domnul Prof.univ.dr Gheorghe Matei, Directorul Şcolii Doctorale de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii din Craiova iar membrii referenţi ai lucrării de doctorat au fost Pr.prof.univ.dr Ştefan Buchiu, Decanul Facultăţii de Teologie „Iustinian Patriarhul” din Bucureşti, Pr.Conf.univ.dr Nicolae Moşoiu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Andrei Şaguna“ din Sibiu şi Pr.Conf.univ.dr Picu-Nelu Ocoleanu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova.
În expunerea sa publică, Părintele Arhimandrit Dogaru Ion Irineu a prezentat în faţa comisiei şi a audienţei un rezumat al tezei sale de doctorat din care spicuim câteva concluzii:
Personalitatea puternică, de multe ori controversată, a Sfântului Chiril de Alexandria, angajamentul său faţă de Biserica pe care o slujea, responsabilitatea faţă de creştinii pe care îi îndruma sunt doar câteva dintre trăsăturile ierarhului de la Alexandria, la început de secol V. Fin exeget al Bibliei, profund gânditor al dogmelor, tenace luptător împotriva ereticilor, subtil oponent al filosofilor şi păgânilor, Sfântul Chiril a lăsat o operă vastă, din care multe scrieri s-au pierdut.
Un punct forte al activităţii sale a fost apărarea învăţăturii despre Sfinta Fecioara Maria şi lupta pentru recunoaştere titlului de Theotokos. Nu a fost uşor, dar a reuşit. Creştinătatea o recunoaşte ca fiind Născătoarea lui Dumnezeu.
Sfântul Chiril de Alexandria, ca şi continuator al doctrinei alexandrine, dezvoltă tema apărării dreptei credinţe împotriva ereziilor anti-trinitare (Nestorie, Apolinarie). Exeget fin al Sfintelor Scripturi, apologet şi dogmatist, Sfântul Chiril elaborează doctrina despre Sfânta Treime, despre consubstanţialitatea Persoanelor Treimice şi a fost permanent preocupat de explicarea termenului deofiinţă din simbolul de credinţă Niceo-Constantinopolitan. Într-una dintre scrierile sale, Tezaurul despre Sfânta şi cea deofiinţă Treime, el prezintă o sinteză a controversei trinitare din secolul al IV-lea, ca răspuns la erezia arienilor. Unitatea în Trinitate se referă la unitatea de fiinţă. Un atribut al deofinţimii dumnezeirii este veşnicia sau existenţa Celor Trei Persoane ale Sfintei Treimi de-a pururi.
Sfântul Chiril al Alexandriei consideră că tema dogmatică centrală referitoare la Maica Domnului rămâne Zămislirea sau Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Iconomia dumnezeiască s-a arătat cu neamul omenesc prin Fecioara Maria, căci fiecare Persoană a Sfintei Treimi a conlucrat la Taina Dumnezeieştii Întrupări a Cuvântului: Tatăl a binevoit, Duhul a pregătit pe Fecioara şi Cuvântul trup s-a făcut. Privind eshatologic, Maica Domnului este prima făptură umană care se bucură de Dumnezeu în interiorul unei firi restaurate, trup şi suflet.
Antropologia Sfântului Chiril este importantă pentru înţelegerea histologiei sale. Întruparea Fiului lui Dumnezeu, umanitatea Sa şi mântuirea oamenilor şi dimensiunea euharistică a Întrupării reprezintă temele dezvoltate în acest capitol.
Sfântul Chiril afirmă că Duhul Sfânt este definit în legătură cu Tatăl, dar şi în relaţia pe care Acesta o are cu Fiul. El reprezintă ipostasul dumnezeiesc care închide Treimea exprimând chintesenţa Acesteia. Unitatea treimică este exprimată de Sfântul Chiril : totul este de la Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt. Înainte de Sfântul Chiril, alţi doi reprezentanţi ai Bisericii Alexandriei au scris tratate despre Duhul Sfânt: Didim cel Orb şi Sfântul Atanasie cel Mare. În Biserică, la celebrarea Sfintei Euharistii Duhul Sfânt este împreună lucrător. Amintim că frângerea pâinii ca alt liturgic a apărut după Cincizecime. Lucrând în Sfânta Euharistie, Duhul Sfânt lucrează în om transformându-l, îndumezeindu-l. Căci El este alături de Hristos în Euharistie
Prin unirea cu Hristos, omul câştigă accesul la incoruptibilitate, căci El ne adună pe toţi în Sine şi ne comunică umanitatea Sa, pentru ca şi umanitatea noastră să fie asemenea umanităţii Sale. Prin Sângele Său, noi primim Duhul Sfânt, Care lucrează inima noastră, iar noi lucrăm la mântuirea noastră. Prin Sfânta Euharistie, noi ne unim cu Hristos şi cu Tatăl în Duh şi ne unim şi între noi. Euharistia, cum am văzut, se prezintă ca o aşteptare a lumii celei noi. În timpul care separă Înălţarea lui Hristos şi a doua Sa venire la sfârşitul timpurilor, Euharistia îşi găseşte locul, semnificaţia, ea este prezenţa Aceluia Care ni se pare că este absent. Învăţătura ortodoxă a susţinut dintotdeauna că Sfânta Euharistie este o jertfă, o jertfă ispăşitoare. Ea este şi anamneză, taină, comuniune, jertfă de laudă şi mulţumire, dar mai presus de toate este jertfă ispăşitoare, curăţitoare sau de împăcare, cum reiese din cuvintele de instituire ale Domnului: Acesta este Sângele Meu, al legii celei noi, care pentru mulţi se varsă, pentru iertarea păcatelor.
Pentru Sfântul Chiril al Alexandriei, îndumnezeirea reprezintă scopul întrupării. Nouă ne-a fost dat să putem devenim fii lui Dumnezeu. Căci prin răscumpărarea noastră de către Fiul lui Dumnezeu, noi dobândim înfierea. Schimbarea adusă de lucrarea Sfintei Euharistii, îl face pe om să devină împărat dimpreună cu Hristos. Euharistia este lucrarea Domnului Care vrea să răspândească slava Sa şi astfel să întindă Împărăţia Sa în oameni.
La finalul susţinerii prelegerii în faţa comisiei şi a asistenţei, au avut loc aprecieri ale coordonatorului ştiinţific şi ale referenţilor, discuţii şi răspunsuri la întrebările venite din partea auditoriului, după care a urmat deliberarea comisiei de doctorat care a decis, în unanimitate, ca lucrarea „ EFECTELE SFINTEI EUHARISTII ÎN TEOLOGIA SFÂNTULUI CHIRIL AL ALEXANDRIEI” să primească avizul favorabil al comisiei şi calificativul maxim Foarte Bine iar Părintelui Arhimandrit Dogaru Ion Irineu i s-a conferit titlul de Doctor în Teologie.
După încheierea şedinţei publice, a urmat ceremonia de depunere a Jurământului de credinţă ortodoxă de către cei doi doctori în teologie.
În cuvântul de felicitare rostit cu acest prilej, IPS Părinte Mitropolit Prof.univ.dr Irineu Popa a subliniat bucuria acordării a încă două titluri de doctor în Teologie de către Şcoala Doctorală a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Craiova: „Ne bucurăm că încă doi dintre ostenitorii în ogorul Domnului, doi fii ai Olteniei, au fost promovaţi în rândul celor care pot avea un cuvânt autorizat şi de valoare pentru învăţământul teologic şi pentru Biserica noastră în general. Avem nevoie de asemenea oameni, buni chivernisitori ai învăţăturilor de credinţă, care să aplice Cuvântul lui Dumnezeu atât în viaţa proprie, cât şi în studiile şi lucrările teologice pe care sunt convins că le vor continua, pentru a deveni, aşa cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel, făclii aprinse, purtătoare ale Cuvântului la toţi cei care au nevoie de lucrarea Duhului Sfânt”.
