Facultatea de Teologie Ortodoxă - Universitatea din Craiova

Departamentul de Teologie

Sunday
Dec 22nd
Text size
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size

Campanie finalizata

E-mail Print PDF

 

In cadrul proiectului „Servicii Integrate pentru Ocupare”, cele doua centre sociale din Dolj si Gorj au selectat, anul trecut, 20 de comunitati cu un procent ridicat de someri in randul populatiei.

Obiectivul general al proiectului fiind dezvoltarea de servicii integrate pentru facilitarea accesului pe piata muncii a cel putin 500 de persoane, specialistii si-au propus, intr-o prima etapa, informarea persoanelor inactive cu privire la posibilitatile gasirii unu loc de munca.

In parteneriat cu autoritatile locale, dar si cu ONG-uri din mediul rural si urban, echipele de specialisti au desfasurat in aceste localitati o campanie de promovare a mobilitatii profesionale si regionale.

Astfel, au fost organizate, in toate cele 20 de comunitati, intalniri cu membrii grupului tinta al proiectului (persoane inactive, someri peste 45 de ani, someri tineri, someri de lunga durata, someri de lunga durata tineri), avandu-se in vedere diseminarea de informatii specifice despre modul de accesare a unor oportunitati de angajare.

Cele 10 comunitati din Dolj in care s-a desfasurat campania de promovare sunt: Malu Mare, Predesti, Lipovu, Carna, Barca, Afumati, Bailesti, Bechet, Amarastii de Jos, Craiova. In Gorj, echipa de specialisti a informat persoane aflate in cautarea unui loc de munca, din Targu Jiu, Targu Carbunesti, Rovinari, Ticleni, Bumbesti-Jiu, Arcani, Dragotesti, Albeni, Turceni, Matasari.

In luna februarie 2011, Asociatia Vasiliada, in calitate de beneficiar, impreuna cu partenerii sai, Universitatea din Craiova – Facultatea de Teologie Ortodoxa, Sectia de Asistenta Sociala si Federatia Patronatelor din Regiunea Oltenia (F-PRO), au lansat proiectul “Servicii Integrate pentru Ocupare”. Acesta este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritara 5, “Promovarea masurilor active de ocupare”, Domeniul Major de Interventie 5.1., “Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”.

 

 

Noutati pe site

Foto Facultate

Statistics

Members : 6
Content : 513
Content View Hits : 876362