Facultatea de Teologie Ortodoxă - Universitatea din Craiova

Departamentul de Teologie

Sunday
Dec 22nd
Text size
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size

Comunicat de presa

E-mail Print PDF

Din luna februarie 2011, Asociația Vasiliada, în parteneriat cu Universitatea din Craiova – Facultatea de Teologie Ortodoxă și Federația Patronatelor din regiunea Oltenia – FPRO, deruleaza proiectul “Servicii Integrate pentru Ocupare”, care are drept obiectiv principal dezvoltarea de servicii sociale integrate pentru facilitarea accesului pe piața muncii a persoanelor vulnerabile, din județele Dolj și Gorj.

În primă etapă a acestui proiect, s-a aplicat o cercetare sociologică care a contribuit la selectarea a 20 de comunități cu număr mare de persoane inactive, comunități din județele Dolj si Gorj în cadrul cărora specialistii vor acorda servicii sociale persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

Tot în această etapă, au fost selectate în cadrul comunităților persoane-resursă care urmează să fie calificate ca mediatori sociali și care vor sprijini echipa de specialiști în procesul de selectare a beneficiarilor din fiecare comunitate.

Astfel, în perioada 17 – 20 octombrie, se va organiza la Craiova cursul de formare în calificarea de mediator social, pentru persoanele-resursă selectate în cadrul comunităților.

Toti cei 20 de absolventi ai cursului vor primi certificate eliberate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, pentru calificarea de mediator social.

Proiectul “Servicii Integrate pentru Ocupare” este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritara 5, “Promovarea masurilor active de ocupare”, Domeniul Major de Interventie 5.1., “Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”.

 

Noutati pe site

Foto Facultate

Statistics

Members : 6
Content : 513
Content View Hits : 876346